Guvernul a aprobat un proiect de lege care obligă statul și companiile importatoare de produse petroliere să constituie stocuri de urgență de benzină, motorină, kerosen, păcură și gaz petrolier lichefiat, suficiente pentru acoperirea consumului intern timp de minimum 61 de zile.
Inițiativa elaborată de Ministerul Energiei vine în contextul riscurilor generate de tensiunile geopolitice internaționale și al dependenței totale a Republicii Moldova de importurile de produse petroliere. În prezent, rezervele existente ar putea acoperi doar câteva săptămâni de consum în cazul unei crize majore pe piața energetică.
Potrivit proiectului, stocurile vor fi create gradual până la 1 iulie 2034, conform unui plan de implementare. Rezervele vor fi împărțite în mod egal între stat și operatorii economici, fiecare parte urmând să asigure câte 50% din volumele necesare.
Documentul mai prevede că cel puțin jumătate din aceste stocuri vor trebui păstrate pe teritoriul Republicii Moldova, iar restul vor putea fi depozitate în afara țării, în antrepozite autorizate sau zone libere.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că evoluțiile recente din Orientul Mijlociu au demonstrat vulnerabilitatea piețelor energetice și necesitatea consolidării securității aprovizionării cu carburanți.
Potrivit oficialului, lipsa producției interne de țiței și a rafinăriilor face ca Republica Moldova să fie expusă direct oricăror perturbări externe, iar efectele se reflectă rapid în prețurile la pompă și în funcționarea economiei.
Pentru gestionarea eventualelor situații de criză, proiectul prevede și crearea Consiliului pentru Securitatea Aprovizionării cu Produse Petroliere. Noua structură va avea nouă membri, inclusiv reprezentanți ai Guvernului, ai ANRE și ai Entității Centrale de Stocare.
În prezent, legislația obligă importatorii să dețină doar anumite capacități minime de depozitare pentru carburanți și gaz lichefiat, fără a impune menținerea unor rezerve strategice destinate situațiilor de urgență.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!










