Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, solicită votarea urgentă a Legii parcărilor, criticând existența facilităților de parcare din jurul Parlamentului, pe care le consideră privilegii nejustificate pentru deputați.

Declarațiile au fost făcute în contextul deschiderii străzii Corobceanu, care, potrivit edilului, era anterior utilizată ca parcare pentru parlamentari.

„Deputații trebuie să fie în rând cu toată lumea! Deputații vor înțelege necesitatea votării Legii parcărilor atunci când nu vor mai dispune de 4 parcări în jurul Parlamentului”, a declarat Ceban.

Primarul a afirmat că toți cetățenii au nevoie de locuri de parcare, iar accesul la astfel de facilități nu ar trebui să fie diferențiat în funcție de funcția publică.

„Toți oamenii au nevoie de parcări, iar nimeni nu trebuie să beneficieze de facilități speciale, așa cum se întâmplă astăzi în cazul deputaților”, a adăugat acesta.

Ion Ceban a mai îndemnat deputații să voteze legea privind parcările, subliniind că aceștia nu ar trebui să caute beneficii personale în procesul legislativ.