Turiștii care și-au rezervat vacanțe sunt avertizați că ar putea achita o taxă suplimentară pentru combustibil, pe fondul scumpirii kerosenului utilizat în aviație. Operatorii de turism subliniază însă că măsura nu este definitivă și depinde de evoluția prețurilor din perioada următoare.
În funcție de destinație, costurile adiționale variază între 25 și 55 de euro de persoană. De exemplu, pentru zborurile spre Antalya taxa ar putea ajunge la aproximativ 37 de euro, iar pentru destinații precum Egipt sau Spania – până la 55 de euro. Aceste sume pot fi aplicate inclusiv pentru rezervările deja efectuate, turiștii fiind informați individual de agențiile de turism.
Reprezentanții din domeniu explică faptul că măsura are caracter preventiv și este influențată de volatilitatea pieței petroliere. Dacă prețurile la combustibili nu se stabilizează, și alți operatori ar putea introduce taxe similare.
Directorul Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism, Ion Alexa, a precizat că legislația permite ajustarea prețului pachetelor turistice în funcție de costurile de transport. Totodată, mecanismul funcționează și invers: dacă prețurile la combustibil scad, tarifele pot fi reduse corespunzător.
Potrivit acestuia, eventualele majorări îi vizează în special pe turiștii care urmează să plece în perioada imediat următoare, în timp ce pentru vacanțele programate mai târziu situația ar putea suferi modificări.
Ce opțiuni au turiștii
Cei care nu sunt de acord cu majorarea prețului pot alege să renunțe la pachetul turistic. În acest caz, anularea poate fi făcută cu 14–21 de zile înainte de plecare, conform prevederilor contractuale, fiind percepută doar o taxă administrativă, fără penalități suplimentare.
Această taxă acoperă costurile reale suportate de agenție pentru procesarea rezervării, inclusiv timpul de lucru al personalului, și este diferită de penalitățile aplicate în cazul anulărilor tardive.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI











