Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică. Parlamentul a votat în prima lectură reglementarea.

Noile prevederi stabilesc reguli pentru companiile și investitorii în Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, precum și pentru investitorul general. Autorii propun reducerea duratei contractului de arendă de la 99 de ani la 49 de ani.

Conform inițiativei, investitorul general și rezidenții vor fi obligați să restituie statului toate construcțiile edificate pe teritoriul Portului Internațional Liber „Giurgiulești” și să achite toate cheltuielile legate de schimbarea destinației terenurilor agricole în terenuri pentru construcții.

Din anul 2030, investitorul general și rezidenții Portului Internațional Liber „Giurgiulești” vor fi supuși unui regim în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Aceștia vor achita toate obligațiile financiare și ar putea să cadă sub incidența Legii concurenței și să prezinte anual rapoarte de audit.

„În cadrul ședinței plenare, vicepremierul Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a prezentat detalii despre acordul de investiții și contractul încheiat de stat cu investitorul general și a accentuat că prevederile proiectului de lege avantajează statul în relațiile cu investitorul general și rezidenții Portului Internațional Liber „Giurgiulești”. De exemplu, din anul 2005 și până în prezent, plata redevenței a fost stabilită la cel mult 1000 de dolari SUA pe an, acesta fiind unicul venit încasat de țara noastră din contractul de arendă. Proiectul de lege prevede ca, începând cu anul 2030, plata redevenței să fie stabilită anual, în funcție de prețurile de piață. Eugen Osmochescu a menționat că, în prezent, statul pierde circa 500.000 de lei anual”, informează serviciul de presă al Legislativului.

Potrivit datelor statistice, la sfârșitul anului 2025, 74 de companii erau înregistrate în calitate de rezidenți ai Portului Internațional Liber „Giurgiulești”. În 2024, valoarea totală a investițiilor depășea 137 de milioane de dolari SUA.

Cele mai mari investiții, de peste 57 de milioane de dolari SUA, au fost realizate de investitorul general, ÎCS „Danube Logistics” SRL.

Pe 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat acordul de vânzare a companiei Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber „Giurgiulești”, către Compania Națională din România „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI