Un elicopter pentru operaţiuni de salvare a lovit clădirea unui spital din provincia turcă Mugla, accident în care şi-au pierdut viaţa cei doi piloţi, un medic şi o altă persoană care se aflau la bord, transmite duminică DPA, scrie Agerpres.

Conform autorităţilor locale, elicopterul urma să zboare spre provincia vecină Antalya.

O înregistrare a accidentului prezentată de televiziunea NTV prezintă elicopterul care se ridica de la sol în condiţii de ceaţă, piloţii pierzând controlul asupra direcţiei de zbor şi lovind clădirea spitalului cu coada aparatului.

Impactul a produs stricăciuni la nivelul faţadei spitalului, dar pacienţii şi personalul medical din clădire nu au fost afectaţi, conform rapoartelor oficiale.

Cauza accidentului nu a fost determinată.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis condoleanţe familiilor victimelor printr-un mesaj pe reţeaua X.