Președintele american în exercițiu Joe Biden se va deplasa la Roma luna viitoare pentru a se întâlni cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, președintele Sergio Mattarella și Papa Francisc, în ceea ce va reprezenta ultima sa vizită în Europa și externă în calitate de lider al Casei Albe, înainte de a-i preda ștafeta fostului și viitorului președinte Donald Trump.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!

„Biden se va deplasa în Italia în perioada 9-12 ianuarie pentru a se întâlni separat cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, președintele Italiei, Sergio Mattarella, și prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

La 10 ianuarie, președintele Biden, un catolic practicant, va avea o audiență cu Papa Francisc și va discuta despre eforturile de promovare a păcii în întreaga lume.

De altfel, Joe Biden a vorbit joi la telefon cu suveranul pontif şi i-a mulţumit pentru “angajamentul său continuu de a alina suferinţa lumii”, potrivit Casei Albe.

„El se va întâlni, de asemenea, cu liderii italieni pentru a evidenția forța relației dintre SUA și Italia, pentru a-i mulțumi prim-ministrului Meloni pentru puternica sa conducere a G7 pe parcursul anului trecut și pentru a discuta despre provocările importante cu care se confruntă lumea”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Călătoria la Roma din 9-12 ianuarie va fi probabil ultima vizită în străinătate din timpul președinției lui Biden, subliniind statutul din ce în ce mai mare al premierului italian ca actor important al UE, remarcă Politico Europe.

Meloni s-a întâlnit la începutul lunii decembrie la Paris, cu ocazia redeschiderii Catedralei Notre Dame, cu președintele ales al SUA Donald Trump.

Președintele ales își va prelua mandatul pe 20 ianuarie. Trump a numit-o pe Meloni „un lider și o persoană fantastică”, în timp ce Meloni a făcut apel la omologii său din UE să adopte o „abordare deschisă față de noua administrație Trump”. Meloni este, de asemenea, apropiată de Elon Musk, consilier al lui Trump și cel mai bogat om al planetei.

În ceea ce-l privește pe Biden, președintele democrat a ales Italia pentru ultima sa călătorie în Europa, spre deosebire de președintele Barack Obama, cel pe care l-a însoțit în calitate de vicepreședinte. În 2016, ultima vizită externă în Europa a precedentului președinte democrat Barack Obama a avut loc în Germania, în perioada cancelarului Angela Merkel.

sursa