Nicolae Margarint, membru al Consiliului Național al Partidului Nostru, a comparat deficitul bugetar, planificat pentru anul viitor în sumă de circa 13,4 miliarde de lei, cu „deficitul de profesionalism” al guvernării PAS.    

„Deficitul bugetar imens planificat pentru anul viitor de aproximativ 13,4 miliarde de lei este sinonimul deficitului de profesionalism al Guvernului PAS. Așa nu se mai poate! Moldova are nevoie de o echipă profesionistă la guvernare și de un Parlament cu oameni care știu cum să dezvolte economia și să apere interesele sociale ale cetățenilor țării”, a scris Nicolae Margarint pe pagina oficialăde pe facebook.  

El a menționat că sub conducerea PAS Moldova „trece dintr-o criză în alta” și l-a criticat dur pe ministrul economiei:

„Dar la ce rezultatele bune în economie să ne așteptăm de la un ministru care doar numără usturoiul, prunele și cireșele exportate, dar și care se laudă că ascunde în seif ștampilele de la minister? Să conduci o țară nu e suficient să scrii o postare frumoasă pe rețelele sociale și să cauți mereu scuze de ce trăim tot mai rău. E nevoie de viziune, de proiecte reale, de oameni profesioniști, patrioți și cu demnitate de cetățean al Republicii Moldova, care ține la țara noastră, nu la alte state”, a subliniat Margarint. 

„Partidul Nostru în frunte cu Renato Usatîi are și echipă profesionistă, și program de țară, și capacitate de a munci DOAR PENTRU MOLDOVA!”, a conchis activistul Partidului Nostru. 

Proiectul legii privind bugetul de stat pentru 2025 prevede venituri de 71 de miliarde 553 milioane 900 mii de lei, iar cheltuieli – de 85 de miliarde 447 milioane 900 mii de lei. Deficitul bugetar pentru anul viitor se planifică să fie de aproape 13,4 miliarde de lei.