Noul secretar de stat al Ministerului Justiției, Ruslan Lungu, care va fi responsabil inclusiv de domeniul penitenciar și cel al probațiunii, a fost prezentat echipei Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, i-a urat succes și s-a arătat convinsă că experiența profesională și abilitățile manageriale ale lui Ruslan Lungu vor contribui la continuarea proceselor inițiate.

La rândul său, noul secretar de stat a menționat că va depune toate eforturile pentru realizarea sarcinilor stabilite în cadrul domeniilor sale de competență.

Menționăm că Ruslan Lungu a activat în organele Procuraturii, în perioada 2003-2022, deținând funcția de șef al Procuraturii municipiului Bender, procuror în Procuratura UTA Găgăuzia, dar și în cadrul PCCOCS.  

În ultimul an a fost încadrat în activitățile Ministerului Justiției și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor.

sursa