Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apărut în mod suprinzător într-un tricou negru pe care e scris un mesaj în stilul campaniei MAGA a lui Trump, atrăgând o reacție de furie din partea purtătoarei de cuvânt a Kremlinului, relatează Business Insider.

Zelenski a schimbat ținuta lui zilnică, tricoul kaki în stil militar, cu un tricou negru imprimat cu un mesaj neobișnuit, în discursul său nocturn cotidian de miercuri. Liderul ucrainean a vorbit despre situația de pe câmpul de luptă, însă a atras atenția mai ales prin mesajul de pe tricoul său, scris cu litere mici: „Fă Rusia din nou mică”.

Probabil că mesajul este o aluzie la incursiunea ucraineană lansată în august în regiunea rusă Kursk, unde forțele ucrainene au cucerit un teritoriu de peste 1.000 km pătrați și unde în prezent se dau lupte după ce Rusia a lansat contraatacuri.

Reacția Ministerului rus de Externe n-a întârziat să apară.

„Mică ca ce? URSS? Imperiul Rus?” a reacționat purtătorea de cuvânt a Kremlinului, Maria Zaharova. „Oh, am înțeles! Ca Rusia Kievană. Pentru asta avem nevoie de Kiev. Ai spus-o singur, ticălos nenorocit.”

Rusia Kievană a fost un stat medieval (sfârșitul secolului IX – mijlocul secolului XIII) care cuprindea teritorii din Ucraina actuală, Belarus și vestul Rusiei, și având centrul la Kiev, capitala actuală a acestei țări.

După declanșarea invaziei pe scară largă, Zelenski a renunțat la ținutele protocolare în favoarea hainelor în culori militare, într-un gest menit să ajute mesajul său să rezoneze și să atragă aliați, donați și arme pentru apărarea țării.

Joi, un tricou similar purtat de președintele ucrainean în discursul său de miercuri era de vânzare pe cel puțin un site de comerț electronic.

Mesajul lui Zelenski imită sloganul „Make America Great Again” al campaniei lui Donald Trump. Fostul președinte american a promis să acționeze pentru a încheia războiul din Ucraina chiar înainte să fie inaugurat, în eventualitatea în care obține un al doilea mandat, însă nu este clar ce ar face de fapt.

Recent, candidatul republican la președinție l-a criticat pe Zelenski pentru că Rusia i-a invadat țara, și a făcut aluzii la faptul că SUA ar plăti excesiv pentru a ajuta Ucraina.

sursa