Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit o rețea de corupție condusă de șefa Centrului de Expertiză Medico-Socială din cadrul Consiliului Regional Nikolaev, responsabilă însărcinată cu evaluarea medicală a bărbaților supuşi procesului de mobilizare. În urma perchezițiilor, autoritățile au găsit peste 450.000 de dolari și o colecție de bijuterii, ascunse în mai multe locații.
O mare parte din aceste bunuri au fost descoperite în locuința fiului său, un stagiar la o facultate de medicină, la care SBU a găsit și un pașaport rusesc. Potrivit anchetatorilor, fiul oficialei a obținut cetățenia rusă prin fostul consulat general al Rusiei din Odesa, înainte de declanșarea războiului la scară largă.
Pentru a ascunde veniturile ilegale, femeia a achiziționat pe numele fiului său trei apartamente nedeclarate. De asemenea, s-a constatat că, în 2023, șefa centrului și-a atribuit împreună cu fiul său al doilea grad de invaliditate pentru a obține beneficii și ajutoare sociale suplimentare de la stat.
Între anii 2015 și 2023, funcționara a declarat doar venituri oficiale în valoare de puțin peste 2 milioane de grivne, însă investigația arată o discrepanță majoră între aceste declarații și averea descoperită.
În ultimele săptămâni, cazurile de corupție din cadrul centrelor de expertiză medicală au luat amploare. Un scandal răsunător o implică pe șefa Centrului de Expertiză Medico-Socială din regiunea Hmelnițk, Tatiana Krupa, la care au fost descoperite, la începutul acestei luni, aproape 6 milioane de dolari, 100.000 de dolari în biroul său și 2,5 milioane de dolari în conturi din străinătate.
Recent, în presă au apărut informații că Krupa a „ajutat” zeci de procurori din cadrul Procuraturii Regiunii Hmelnițk să obțină statutul de invaliditate.
În acest context, procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a ordonat o anchetă oficială, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat convocarea Consiliului Național de Securitate și Apărare. Zelenski a promis recent măsuri sistemice, de personal și procedurale pentru a combate corupția din cadrul centrelor de expertiză medicală.