În 2024, Moldova sărbătorește 665 de ani de la întemeierea statalității sale – o dată semnificativă care reflectă istoria bogată, tradițiile de secole și lupta continuă a poporului moldovenesc pentru independență și valori spirituale. Vasile Tarlev, ex-prim-ministru și candidat la funcţia de președinte al Republicii Moldova, s-a adresat cetățenilor cu un apel la unitate, subliniind principiile cheie pe care se bazează identitatea moldovenească.
„Moldova are 665 de ani! Statalitatea, suveranitatea, neutralitatea, unitatea și spiritualitatea stau la baza identității moldovenești de veacuri!” – a spus Tarlev, punând accent pe importanța acestor valori pentru viitorul țării.
El a menționat că istoria Moldovei este bogată în exemple de curaj și patriotism, făcând referire la calea de viață a unor personalităţi istorice, precum Ștefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Alexandru cel Bun, Petru Rareș, Vasile Lupu și alți domnitori și sfinți ocrotitori ai poporul moldovenesc. Potrivit lui Tarlev, moștenirea lor servește ca o amintire a nevoii de a ne proteja pământul, tradițiile și cultura.
„Astăzi, Moldova se confruntă din nou cu provocări dramatice, care ne amenință statalitatea și identitatea națională. Dușmanii externi și trădătorii interni încearcă să ne submineze unitatea și suveranitatea”, a menționat Tarlev.
În discursul său, Vasile Tarlev a subliniat în mod deosebit importanța statutului neutru al Republicii Moldova, numind-o cheia dezvoltării pașnice și stabile a țării. El a menționat că neutralitatea Republicii Moldova asigură securitatea și independența tuturor cetățenilor săi. „Neutralitatea este temelia viitorului pașnic al Moldovei. Suntem obligați să o păstrăm pentru bunăstarea tuturor cetățenilor Moldovei”, a spus politicianul.
Fostul premier a subliniat și importanța integrității teritoriale a țării, subliniind că pământul moldovenesc este o moștenire sacră, care trebuie păstrată și transmisă generațiilor viitoare.
„Facem apel la toți cetățenii, organizațiile obștești, forțele politice, oamenii de știință, reprezentanții culturii, clerului, la tineri, precum și la toți cei care au fost nevoiți să părăsească țara, dar sunt moldoveni în suflet și în inimă, să se unească întru apărarea casei noastre comune, de dragul viitorului țării, al poporului ei multinațional, de dragul Patriei noastre – Moldova”, s-a adresat Tarlev.
Candidatul la funcţia de președinte al Republicii Moldova Vasile Tarlev și-a exprimat încrederea că, prin unire, poporul moldovenesc va putea depăși toate provocările și va restabili încrederea în viitorul luminos al Republicii Moldova.
„Noi vom reuşi să construim o țară puternică și prosperă, în care să domnească pacea, dreptatea și prosperitatea. Moldova a fost, este și va fi în veacuri!” – a declarat Tarlev.