Soția și cele două fiice ale cunoscutului comentator de curse de la BBC, John Hunt, au fost ucise în propria lor casă din nordul Londrei. Criminalul, Kyle Clifford, în vârstă de 26 de ani, a fost prins de poliție în zona Enfield după o operațiune de căutare amplă.

Clifford, care lucra ca agent de securitate și a servit pentru scurt timp în Forțele Armate ale Regatului Unit, a folosit o arbaletă pentru a comite crimele.

Victimele sunt Carol Hunt, în vârstă de 61 de ani, Hannah Hunt de 28 de ani și Louise Hunt de 25 de ani – soția și fiicele lui John Hunt, conform Mirror.

Cele trei femei prezentau răni grave atunci când autoritățile au ajuns la o proprietate din Bushey, Hertfordshire. În pofida eforturilor paramedicilor, femeile au murit la scurt timp după sosirea serviciilor de urgență, cu puțin înainte de ora 19:00, a transmis Poliția din Hertfordshire.

Poliția nu a raportat un posibil motiv al crimei, dar atacatorul, potrivit acestora, își cunoștea victimele.

sursa