Statele Unite depun eforturi pentru livrarea de ajutor în Gaza prin cât mai multe canale posibile pentru a remedia dezastrul umanitar provocat de războiul dintre Israel şi militanţii Hamas, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, descriind situaţia ca fiind „pur şi simplu intolerabilă”, relatează Reuters.
Washingtonul este optimist că o nouă rută maritimă pentru livrarea de ajutor în Gaza ar putea suplimenta eforturile actuale de a aduce ajutor în enclava palestiniană, a spus Miller, adăugând că acea rută este „încă în faza de dezvoltare”.
Pe lângă camioanele care aduc ajutoare prin două puncte de trecere a frontierei din sudul Fâşiei Gaza, armata americană, împreună cu statele aliate, au paraşutat în ultimele zile ajutoare în Gaza, pe fondul avertismentelor că o mare parte a populaţiei din enclava palestiniană se află în pragul foametei.
„Situaţia este pur şi simplu intolerabilă”, a spus Miller într-o conferinţă de presă. „De aceea, SUA se concentrează pe creşterea şi susţinerea furnizării de ajutor în Gaza prin cât mai multe canale posibile”, a adăugat el.
Washingtonul insistă că rutele aeriene şi maritime sunt suplimentare livrărilor de ajutoare pe uscat şi a cerut, de asemenea, Israelului să deschidă un punct de trecere a frontierei în nordul Gaza pentru furnizarea de ajutoare.
„Aceste eforturi nu sunt şi nu pot fi un înlocuitor pentru asistenţa pe scară largă din nordul (Gaza) distribuită de ONU. Vom continua să presăm guvernul israelian pentru a facilita livrările sporite către nordul teritoriului”, a mai spus el.
Washingtonul este „foarte nemulţumit” de eforturile Israelului, a adăugat Miller.
Apelurile SUA ca Israelul să depună mai multe eforturi pentru a rezolva situaţia umanitară au crescut după moartea a circa 100 de palestinieni care aşteptau ajutor umanitar în Gaza săptămâna trecută, iar vicepreşedinta americană Kamala Harris a cerut duminică Israelului să ia măsuri pentru a spori pătrunderea ajutoarelor pe teritoriul ameninţat de foamete.
Autorităţile sanitare din Gaza au declarat că 118 persoane au murit în incident şi au atribuit decesele tirurilor israeliene, calificând incidentul drept un „masacru”. Israelul a anunţat că va investiga incidentul.