Modele, urcate pe podium la Milano, au fost împroșcate cu gunoaie de public. Nu este vorba de un incident, ci de o defilare ieșită din tipare. Presa străină scrie că prin acest show designerul a ținut să scoată în evidență faptul că este supus unor atacuri frecvente pe rețelele sociale.
Astfel, la intrare, spectatorii au primit mănuși sterile din plastic și găleți pline cu ouă, coji de banane și alte resturi menajere, fiind invitați să arunce cu ele în modele în timpul defilării.
Concomitent pe monitoare erau proiectate comentarii ofensatoare în adresa brandului de haine. Până la sfârșitul defilării, podiumul a fost complet acoperit de gunoi.
În timp ce unii internauți au apreciat spectacolul ca fiind o metodă creativă de promovare, alții nu s-au sfiit să critice designerul pentru modul în care a tratat modelele și au spus că drama creată a distras atenția de la hainele „plictisitoare”.
Prezentarea aparține unui brand suedez și a avut loc în cadrul săptămânii Modei de la Milano.