Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a participat prin videoconferință la reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei.
Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării, pe agenda discuțiilor s-au aflat subiecte cu privire la situația actuală de securitate din regiune, prioritățile de asistență pentru Ucraina, precum și abordarea aspectelor de planificare a sprijinului pe termen mediu și lung pentru statul vecin.
Reuniunea Grupului de contact pentru susținerea Ucrainei a reunit miniștri ai Apărării din peste 50 de state aliate și partenere NATO.
De menționat că Grupul este o platformă internațională la nivel de miniștri ai Apărării, în cadrul căreia se diseminează informația privind ajutorul acordat Ucrainei.