Șase călugărițe din congregația ”Sfânta Ana” au fost luate ostatice de bărbați înarmați la 19 ianuarie, în timp ce călătoreau cu un autobuz la Port-au-Prince, în Haiti. Au fost răpite atunci alte două persoane. Joi, 25 ianuarie a.c., toți ostaticii au fost eliberați, a confirmat arhiepiscopul capitalei haitiene, mons. Max Leroys Mesidor. Duminica trecută, papa Francisc a lansat un apel pentru eliberarea călugărițelor și pentru pacea socială de pe insulă.

Vatican News – 25 ianuarie 2024
Au fost eliberate joi cele șase surori din congregația ”Sfânta Ana” care au fost răpite pe 19 ianuarie a.c. la Port-au-Prince, în Haiti. Împreună cu ele, au fost eliberate și celelalte două persoane care le însoțeau și care au fost luate ostatice de bărbați înarmați care au blocat autobuzul cu care călătoreau. Potrivit presei locale, răpitorii au cerut ca răscumpărare o sumă echivalentă cu trei milioane și jumătate de euro. Confirmarea eliberării a ajuns la mass-media de la Vatican prin intermediul arhiepiscopului mitropolit al capitalei haitiene, mons. Max Leroys Mesidor, președinte al Conferinței episcopale locale, care și-a exprimat bucuria pentru această veste și a mulțumit tuturor celor care au acordat atenție și sprijin în această situație: „Îi mulțumim lui Dumnezeu! Vă mulțumim pentru sprijinul vostru”.

Apelul papei Francisc pentru eliberarea ostaticilor

La rugăciunea ”Angelus” de duminica trecută (21 ianuarie 2024), papa Francisc a făcut un apel stăruitor pentru eliberarea celor șase călugărițe și pentru încetarea dramelor care afectează insula: „Mă rog pentru armonia socială a țării și îi invit pe toți să pună capăt violențelor care provoacă atâta suferință acelei populații dragi”, a spus Suveranul Pontif.

Apelul episcopului Dumas

Apelul papei Francisc a fost urmat de cererea mons. Pierre-André Dumas, episcop de Anse-à-Veau-Miragoâne și vicepreședinte al Conferinței episcopale. La microfonul Radio Vatican, prelatul haitian a făcut cunoscut faptul că se oferă ca ostatic în schimbul vieții călugărițelor. „Răpirea unor femei care și-au consacrat viața pentru a-i salva pe cei săraci și pe tineri este un gest care va vedea judecata lui Dumnezeu”, a adăugat episcopul, condamnând cu fermitate răpirea, care se adaugă la numeroaselor episoade de violență din țara insulară.

Într-o notă făcută publică astăzi, Dumas îi mulțumește, de asemenea, Domnului pentru eliberarea tuturor celor opt ostatici: „Acest eveniment traumatizant”, scrie el, „ne-a pus din nou la încercare credința, dar ea rămâne de nezdruncinat. Am ‘strigat’ la Dumnezeu, continuă el, și ‘El ne-a făcut puternici în încercările noastre și i-a adus pe ostatici înapoi la libertate’. El a convertit inimile împietrite și va elibera Haiti de orice rău, pentru ca toți fiii săi să cunoască bucuria unei libertăți inestimabile. Biserica rămâne angajată pentru venirea unei ere de dreptate și pace în Haiti”.

Biserica haitiană în rugăciune

Biserica catolică haitiană a organizase chiar ieri, 24 ianuarie a.c., o zi de rugăciune, meditație și adorație euharistică pentru călugărițe și pentru toți cei răpiți. „Trebuie să înceteze să mai calce în picioare demnitatea inalienabilă a fiilor lui Dumnezeu!”, au scris, într-o notă comună, arhiepiscopul Mesidor și părintele Morachel Bonhomme, președinte al Conferinței persoanelor consacrate din Haiti, invitându-i pe toți credincioșii haitieni să „organizeze un lanț de rugăciuni neîncetate” pentru eliberarea persoanelor răpite. Astăzi a venit așteptata vestea a eliberării.