Forţele terestre israeliene din Fâşia Gaza au urmărit, miercuri, să localizeze şi să dezactiveze vasta reţea de tuneluri a militanţilor Hamas de sub enclavă, următoarea fază a ofensivei israeliene care a ucis mii de palestinieni, transmite Reuters, informează News.ro.
De când atacatorii Hamas au ucis 1.400 de persoane şi au luat aproximativ 240 de ostatici într-un raid transfrontalier la 7 octombrie, Israelul a bombardat Gaza din aer şi a folosit trupe terestre pentru a împărţi enclava de coastă în două.
Oraşul Gaza, principalul bastion al Hamas în teritoriu, este încercuit. Israelul afirmă că trupele sale au avansat până în inima oraşului dens populat, în timp ce Hamas afirmă că luptătorii săi au provocat pierderi grele forţelor de invazie.
Ministrul Apărării Yoav Gallant a declarat că Israelul a avut „o singură ţintă – teroriştii Hamas din Gaza, infrastructura lor, comandanţii lor, buncărele, camerele de comunicaţii”.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că trupele de geniu de luptă ale Israelului folosesc dispozitive explozive pentru a distruge o reţea de tuneluri construită de Hamas, care se întinde pe sute de kilometri sub Gaza.
Tancurile israeliene s-au confruntat cu o rezistenţă puternică din partea luptătorilor Hamas care folosesc reţeaua de tuneluri pentru a lansa ambuscade, au declarat surse din cadrul Hamas şi al grupului militant separat Jihadul Islamic.
Nu a fost posibil să se verifice afirmaţiile de pe câmpul de luptă ale ambelor părţi.
Israelul doreşte o „perioadă nedeterminată” de control
Israelienii şi-au exprimat teama că operaţiunile militare ar putea pune şi mai mult în pericol ostaticii, despre care se crede că sunt ţinuţi în tuneluri. Israelul spune că nu va fi de acord cu o încetare a focului până când ostaticii nu vor fi eliberaţi. Hamas spune că nu va înceta lupta, atât timp cât Gaza este atacată.
„Îl provoc (pe Israel) dacă a reuşit, până în acest moment, să înregistreze vreo realizare militară pe teren în afară de uciderea civililor”, a declarat Ghazi Hamad, un înalt oficial Hamas, pentru televiziunea Al Jazeera.
„Gaza este de neînvins şi va rămâne un ghimpe în gâtul americanilor şi al sioniştilor”, a mai spus Hamad.
De la 7 octombrie, bombardamentele israeliene au ucis peste 10.000 de palestinieni, dintre care aproximativ 40% sunt copii, potrivit numărătorii efectuate de oficiali din domeniul sănătăţii din Gaza guvernată de Hamas.
Washingtonul a sprijinit poziţia Israelului, potrivit căreia o încetare a focului ar ajuta militar Hamas, dar preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că l-a îndemnat pe premierul Benjamin Netanyahu să ia o pauză în lupte.
Israelul a fost până acum vag în ceea ce priveşte planurile sale pe termen lung, dacă îşi va atinge obiectivul declarat de a învinge Hamas. În unele dintre primele comentarii directe pe această temă, Netanyahu a declarat că Israelul va încerca să aibă responsabilitatea securităţii în Gaza „pentru o perioadă nedeterminată” după război.
Dar oficialii au declarat că Israelul nu este interesat să guverneze enclava. Gallant, ministrul israelian al Apărării, a declarat că, după terminarea războiului, nici Israelul, nici Hamas nu vor conduce Gaza.
Arabia Saudită convoacă summituri
Arabia Saudită va găzdui în zilele următoare summituri ale naţiunilor arabe şi islamice pentru a discuta despre conflictul israeliano-palestinian, a declarat miercuri ministrul de Investiţii al Regatului.
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi se va deplasa duminică în Arabia Saudită pentru summitul Organizaţiei Cooperării Islamice, a relatat agenţia de ştiri Etemadonline, aceasta fiind prima vizită a unui şef de stat iranian de când Teheranul şi Riadul au pus capăt unor ani de ostilitate în cadrul unui acord negociat de China în martie.
„Obiectivul de a aduce aceste… summituri şi alte adunări sub conducerea Arabiei Saudite ar fi acela de a conduce spre o rezolvare paşnică a conflictului”, a declarat ministrul saudit al Investiţiilor, Khalid Al-Falih, în cadrul Bloomberg New Economy Forum din Singapore.
„Fără hrană, fără apă”
Aripa armată a Hamas a declarat, marţi seară târziu, că a tras rachete spre Tel Aviv, iar sirenele de rachete au sunat în oraşul israelian şi în alte oraşe din centrul Israelului.
Israelienii din Tel Aviv au marcat o lună de la atacul Hamas cu o veghe cu lumânări în jurul fotografiilor ostaticilor din Piaţa Habima. Unii oameni au plâns, alţii au cântat sau s-au rugat.
„Am venit să mă uit la chipurile ostaticilor, să mă simt parte din asta. … Vreau să fiu alături de familiile ale căror persoane dragi se află” în Gaza, a declarat Valeria Nesterov, 24 de ani, make-up artist.
Aproape două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza sunt strămutaţi în interiorul ţării, potrivit cifrelor ONU, mii de persoane căutând refugiu în spitale, inclusiv în adăposturi improvizate din pânză în parcările acestora.
La spitalul Al Shifa din oraşul Gaza, Um Haitham Hejela, o femeie care se adăpostea cu copiii mici într-un cort improvizat din pânză, a declarat că au fugit din cauza atacurilor aeriene.
„Situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece”, a spus ea.
„Nu există mâncare, nu există apă. Când fiul meu se duce să ia apă, stă la coadă timp de trei sau patru ore. Au lovit brutăriile, nu avem pâine”, a adăugat femeia.
Organizaţiile internaţionale şi ţările occidentale au încercat de urgenţă să facă să intre ajutoare în Fâşia Gaza şi să scoată cetăţenii străini.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a declarat că un convoi umanitar a fost atacat marţi în oraşul Gaza.
După redirecţionare, convoiul a livrat provizii medicale la spitalul Al Shifa. Calificând incidentul drept „profund îngrijorător”, organizaţia a declarat că două camioane au fost avariate, iar un şofer a fost rănit uşor. Aceasta nu a identificat sursa atacului.