În cadrul ședinței de guvern, vicepremierul Nicu Popescu a prezentat proiectul de hotărâre privind înființarea unei noi subdiviziuni în cadrul MAEIE, având ca obiectiv furnizarea asistenței externe. Această inițiativă va consolida prezența internațională a Republicii Moldova, transmite instituția de resort.
„Ne aliniem astfel recomandărilor Uniunii Europene, căutând să dezvoltăm politici și programe de cooperare internațională pentru progres și modernizare. În prezent, Moldova nu dispune de o legislație specifică privind dezvoltarea și nu oferă oficial asistență altor națiuni, cu toate că deja ne-am implicat activ în rezolvarea unor probleme regionale. Aici putem menționa contribuția noastră în ajutorul umanitar pentru Ucraina și în gestionarea dezastrelor naturale, cum ar fi cutremurele din Turcia.
Chiar dacă vom continua să primim mai mult ajutor decât vom putea să oferim, suntem hotărâți să ne asumăm un rol activ în depășirea diverselor crize. Această nouă subdiviziune va avea responsabilitatea de a crea un program oficial de asistență pentru dezvoltare. Acest efort ne va permite să oferim sprijin extern și să consolidăm colaborarea cu partenerii interni și internaționali, contribuind astfel la parcursul nostru către Uniunea Europeană și pregătindu-ne pentru statutul de membru al UE.” – a declarat ministrul Nicu Popescu.