Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a venit cu un mesaj după prima ședință a Guvernului de la învestire.
Acesta a promis să repare mai multe drumuri, să deschisă un nou oficiu și să îmbunătățească legislația.
„La ședința de Guvern de azi au fost aprobate trei hotărâri de guvern pregătite de colegii mei de la minister.
1. Vom repara mai multe drumuri. Am făcut alocările și repartizările financiare necesare în programul fondului rutier pentru perioada următoare. Peste 481 mln de lei au fost alocate pentru reabilitarea drumurilor regionale. În toamnă vor începe lucrările.
2. Vom deschide la Chișinău Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte (UNOPS). Acest oficiu ne va ajuta să atragem resurse financiare pentru proiecte de infrastructură, să le implementăm mai calitativ și fără întârzieri.
3. Am îmbunătățit legislația privind siguranța aviației. Au fost efectuate modificări la regulamentul privind procedurile administrative referitoare la aerodromuri.
Mulțumesc tuturor colegilor care au lucrat la aceste proiecte”, a declarat Spînu.