R. Moldova are cele mai joase prețuri la cereale. La o asemenea constatare au ajuns membrii Asociației Forța Fermierilor.
„Chiar și în Ucraina un kg de grâu costă în medie 2,9 lei per kg, pe când la noi în țară acest preț este de 2,5 lei”, constată fermierii nemulțumiți.
În acest context, fermierii au ajuns la concluzia că în țară ar exista o înțelegere de cartel în acest sens.
„Imediat după începutul recoltării culturilor din prima grupă, s-a pornit procesul hărțuirii financiare a producătorilor agricoli din partea creditorilor, care mai nu merg după combinele fermierilor și cer achitarea imediată a datoriilor sau transmiterea în contul acestora producției recoltate, calculate la prețuri mizere.
Se creează impresia că asistam la niște acțiuni coordonate în vederea menținerii artificiale a prețurilor joase la materia primă și presiunii maxime asupra agricultorilor în vederea încasării creanțelor, fapt care ar falimenta în scurt timp mii de fermieri. Cu părere de rău, compensații pentru agricultori, la care a insistat în permanență Forța Fermierilor, sunt mizere și alocarea acestora întârzie”.
În acest context, fermierii solicită:
1. Convocarea imediată a ședinței cu prim-ministrul R. Moldova;
2. Introducerea urgentă prin decizia CSE a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților, dobânzilor de întârziere și altor comisioane/taxe de sancțiuni ce țin de achitarea datoriilor către toți creditorii producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase;
3. Necalcularea până la 31 decembrie 2023 penalităților la executarea obligațiunilor fată de bugetul public național pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și interzicerea blocării conturilor acestora;
4. Interzicerea până la 31 decembrie 2023 executării silite a obligațiunilor fermierilor micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și inițierii procesului de insolvență împotriva acestora;
5. Autosesizarea Consiliului Concurenței pe problema prețurilor mici de achiziționare a culturilor de prima grupă, comparativ cu prețuri în regiune, în vederea investigării existenței unui acord de cartel.