În presa rusă și cea ucraineană au apărut zvonuri despre lichidarea sau cel puțin rănirea asistentului liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov. Este vorba despre comandantul Adam Delimkhanov, care este membru al Parlamentului, precum și șef al diviziei cecene a Gărzii Naționale ruse. Acesta este considerat în general al doilea cel mai înalt oficial al regiunii caucaziene, după Ramzan Kadîrov.

Președintele Parlamentului rus a declarat însă că oficialul este în viață și este bine, după ce au fost zvonuri că acesta a fost ucis sau rănit în Ucraina. ”Tocmai am vorbit cu el. Este viu și sănătos. Nu numai atât, dar vă dorește tuturor multă sănătate”, a declarat Viaceslav Volodin, președintele Dumei, în fața legislatorilor.

Agenția rusă de știri TASS a citat un alt comandant cecen care a declarat că Delimkhanov se află în Cecenia, nu în Ucraina, iar articolele din presă potrivit cărora a fost atacat în Ucraina sunt toate ”false”.

Kadîrov a apelat la Telegram pentru a recunoaște că nu îl poate contacta pe Delimkhanov și că habar nu are unde se află. Liderul cecen, care de luni de zile a aplaudat uciderea ucrainenilor, face acum apel la autoritățile ucrainene pentru ajutor.

„Solicit serviciilor de informații ucrainene să furnizeze informații despre pozițiile care au fost lovite, astfel încât să-mi găsesc dragul FRATE”, a scris Kadîrov miercuri. „Promit o recompensă generoasă și vă cer să mă ajutați”, a scris Kadîrov.

Menționăm că Delimkhanov, un fost separatist cecen care a trecut de partea Moscovei împreună cu o mare parte din conducerea actuală a regiunii, a jucat un rol important în campania militară a Rusiei în Ucraina, comandând forțele cecene din Mariupol în primele zile ale conflictului.

sursa