Liderul Partidului MAN Ion Ceban și-a prezentat public noul sediu. Potrivit acestuia, sediu al Partidului se află pe strada, Petru Movilă, 23/7.
„Sediul MAN, este cum vedeți în subsolul unui bloc de locuit. Avem contract de închiriere cu o persoană fizică. În negocieri cu proprietarul am ajuns la înțelegerea că vom avea 2 luni de grație, după care vom achita 20 de mii de lei, pentru o lună. Tot ce este în sediu este de la proprietar. Așa am preluat sediul cum este. Doar am adăugat banere.
Acum nu achităm nimic până rezolvăm toate procedurile cu deschiderea conturilor ca să putem colecta cotizațiile. Avem un pic de rezistență de la bănci care ne solicită documente suplimentare. Practic documentele sunt înregistrate. Sperăm să nu fie puse bețe în roate. Dacă e vorba de cum achităm, banii vor fi colectați din cotizații.
Anunțul este că: Din data de 11 mai, vom începe audiența cetățenilor, mult mai activ aici la sediul Partidului cât și în teritoriul municipiului Chișinău. Mai avem cateva proceduri tehnice.
Primirea cetățenilor pe parcursul zilei la sediul MAN, vor avea consilierii MAN, deputatul Gaic Vartanean, organizațiile de profil, iar după orele de lucru, voi fi alături împreună cu alți colegi de-ai mei”, a declarat Ceban.
Amintim că Mișcarea Alternativa Națională a fost constitută ca o alternativă pentru persoanele dezamăgite în actuala guvernare.