Ucraina și România vor susține la București, în perioada 12-13 aprilie, prima Conferință privind Securitatea la Marea Neagră, ca parte a Platformei Internaționale Crimeea, transmite Ministerul Apărării din Ucraina, citat de Rador, scrie g4media.ro.

„Agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a provocat sistemul de securitate din regiunile Mării Negre și Mării Azov. Pentru a găsi modalități eficiente de a răspunde acestor provocări și de a oferi oportunități de dezvoltare durabilă tuturor țărilor pașnice din regiune, Ucraina a inițiat prima Conferință privind securitatea la Merea Neagră, care va avea loc, împreună cu România, la București, în perioada 12-13 aprilie, a declarat luni Ministerul Apărării pe site-ul său oficial.

Potrivit ministerului, acest eveniment face parte din Platforma Internațională Crimeea, un mecanism care vizează dezocuparea Crimeii și restabilirea securității Mării Negre, a celei europene și globale.

Conferința este susținută de: Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Ministerul Apărării al Ucrainei, Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Apărării Naționale al României, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare (Ucraina).

La Conferință vor participa miniștrii de externe și miniștrii apărării, șefii instituțiilor internaționale, oficiali guvernamentali și experți independenți, reprezentând participanții la Platforma Internațională Crimeea.

Ei vor analiza impactul multidimensional al războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei asupra situației de securitate din regiunile Mării Negre și Mării Azov, și nu numai; vor discuta și despre o posibilă strategie de răspuns la provocări și amenințări, precum și despre pilonii viitoarei configurații a sistemului de securitate din regiune, a spus Ministerul Apărării.

Problemele legate de războiul informațional și atacurile cibernetice vor fi, de asemenea, în centrul atenției.

sursa