Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la un eveniment de recepționare a tehnicii și echipamentului de salubrizare pentru patru suburbii ale capitalei: Budești, Cruzești, Tohatin și Colonița. Aceste localități beneficiază de un proiect implementat în cadrul unui parteneriat dintre primăriile lor, Programul ”Comunitatea Mea”, USAID Moldova și IREX.
Potrivit primarului Ceban, Primăria Chișinău cofinanțează construcția unui complex cu garaj și încăperi pentru angajații care vor lucra pentru salubrizarea acestor comunități. Valoarea totală a proiectului este de peste 7 milioane de lei, din care 287 de mii de dolari sunt contribuția partenerilor externi.
„Am mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru colaborare eficientă, inclusiv pe alte proiecte la nivel de municipiu. Cunosc foarte bine care este situația la capitolul managementul deșeurilor în suburbii. În Chișinău am procurat, în ultimii trei ani peste 50 de autospeciale, în jur de 4000 de tomberoane, am construit platforme noi de colectare a deșeurilor, am investit în stații de tratare a levigatului, avem întreg ciclul închis și ne vom orienta ca aceste lucruri să se întâmple în suburbii. Colaborăm cu primarii în acest sens”, a declarat Ion Ceban.
Primarul Chișinăului a mai spus că în suburbii se finanțează și alte proiecte importante pentru infrastructura locală: drumuri, trotuare, apă și canalizare, transport, școli, grădinițe, case de cultură, centre pentru tineret, pentru bătrâni, iluminat, terenuri sportive. El a menționat că Primăria Chișinău are în derulate mai multe proiecte cu USAID în diverse domenii necesare locuitorilor.
Ion Ceban a anunțat că la 1 septembrie se va lansa un proiect educațional la nivel de municipiu pentru desfășurarea unor cursuri pentru elevi despre procesul de colectare și sortare a deșeurilor. „Avem probleme multe, dar împreună le vom reuși pe toate”, a conchis primarul.