Ministrul de interne francez Gérald Darmanin a declarat că 175 dintre cei 13.000 de ofiţeri de poliţie care au fost desfăşuraţi marţi la protestele din întreaga ţară au fost răniţi, relatează miercuri DPA, citat de Hotnews.

Sute de mii de oameni au protestat din nou în Franţa împotriva reformei pensiilor a preşedintelui Emmanuel Macron, poliţia raportând manifestaţii violente în mai multe oraşe şi arestări la Paris.

Potrivit unor cifre preliminare, 201 de persoane au fost arestate, a postat Darmanin într-un tweet.

Potrivit relatărilor din media, au existat proteste şi distrugeri de bunuri nu numai la Paris, ci şi în Nantes, Rennes, Lille, Bordeaux, Calais, Dijon, Toulouse, Strasbourg şi Caen. Poliţia a utilizat tunuri cu apă şi gaze lacrimogene în unele locuri.

Ministerul de Interne a vorbit despre 740.000 de participanţi la proteste în întreaga ţară. Potrivit sindicatului CGT, numărul protestatarilor a fost de peste două milioane.

Protestele, care au fost paşnice timp de mai multe săptămâni, sunt îndreptate împotriva creşterii graduale a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Guvernul vrea să acopere un deficit anticipat în fondul de pensii prin această reformă. Nemulţumirea s-a intensificat după ce preşedintele Macron a trecut textul prin Adunarea naţională fără vot.

În urmă cu două săptămâni, două moţiuni de cenzură împotriva guvernului au fost respinse, reforma fiind astfel aprobată. Textul legii este analizat acum de Consiliul Constituţional. Macron vrea ca reforma să intre în vigoare până la sfârşitul anului. 

sursa