O româncă în vârstă de 30 de ani a fost arestată în Austria, fiind suspectată că ar fi înșelat un bărbat cu aproape 800.000 de euro, după ce ar fi simulat o relație sentimentală cu acesta.

Potrivit presei austriece, femeia l-ar fi cunoscut pe bărbat prin intermediul unei platforme de socializare, după care ar fi creat aparența unei relații romantice pentru a obține bani.

Anchetatorii susțin că aceasta l-ar fi convins pe bărbat să facă presupuse investiții și să îi ofere sume importante sub formă de împrumuturi. Primele transferuri ar fi fost efectuate în anul 2024, iar valoarea totală a banilor primiți este estimată la aproximativ 790.000 de euro.

O reprezentantă a poliției austriece a declarat că femeia ar fi afirmat că intenționa să investească banii într-un salon de cosmetică și într-un proiect imobiliar. Ulterior, aceasta ar fi susținut că are nevoie de fonduri și pentru un presupus divorț de partenerul său actual.

Cei doi urmau să se întâlnească joi într-un local din cartierul Leopoldstadt din Viena. Însă, în drum spre întâlnire, femeia a fost oprită și încătușată de polițiști în baza unui mandat emis de procuratură.

După reținerea efectuată de ofițerii Unității Speciale pentru Combaterea Criminalității Stradale (EGS), suspecta a fost transportată într-o instituție de detenție.

Autoritățile austriece urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și eventualul prejudiciu cauzat victimei.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!