În anul 2022 în Republica Moldova va fi înregistrat cel mai mic nivel al investițiilor capitale din partea statului: drumuri, apă și canalizare, reparația școlilor și grădinițelor, a infrastructurii sociale. Despre aceasta ex-președintele țării, Igor Dodon, a scris într-o analiză publicată pe rețelele de socializare. Potrivit unui calcul efectua de Dodon, în 2022, pentru întreținerea drumurilor au fost planificați de trei ori mai puțini bani, decât în 2020.

„Cea mai relevantă este situația banilor alocați pentru întreținerea drumurilor naționale. În 2020 (an de pandemie și an al guvernării socialiste) s-a reușit majorarea acestei sume până la peste 1 miliard de lei (în special, datorită programului „Drumuri bune pentru toți), sumă record pentru Moldova. În 2021 a început binișor, apoi a venit noua conducere și a început să taie de la întreținerea drumurilor naționale. S-a ajuns la 892 milioane de lei. Dar mai grav este situația pentru 2022, unde pentru întreținerea drumurilor au fost planificate doar 696 milioane de lei, în condiția când costurile materiei prime s-au dublat. Asta înseamnă că lucrări de întreținere a drumurilor în acest an se planifică de 3 ori mai puțin decât în 2020. Și asta doar într-un an de guvernare a PAS”, scrie Dodon.

Igor Dodon susține că pentru prima dată în istoria Moldovei, până în luna mai nu s-a realizat nici o lucrare de plombare a drumurilor după sezonul de iarnă. „Motivul este unul banal: banii din fondul rutier au fost realocați pentru plata compensațiilor la gaz. Niciodată nu au fost luați banii de la drumuri. Să nu uităm că șoferii achită acciză, care, potrivit legii, trebuie să meargă la drumuri, iar banii au fost direcționați în altă parte”, spune Dodon.

În aceste condiții, Igor Dodon propune realocarea tuturor împrumuturilor externe spre investiții din partea statului în sectorul real al economiei, infrastructură, suport agenților economici, pentru dezvoltarea economică durabilă și crearea valorii economice adăugate. Reluarea programelor naționale “Drumuri bune pentru toți”, “Aprovizionarea cu apă și canalizare”, suport pentru infrastructura localităților rurale și altele.