Doi români stabiliți în Italia au ajuns în fața instanței și au fost judecați pentru că nu și-au trimis copilul la școală timp de 57 de zile. Directorul instituției a fost cel care a anunțat poliția, după ce nu l-a mai văzut pe copil la orele de curs. 

Părinții, o femeie de 37 de ani și un bărbat de 39 de ani, ajunseseră în judecată din cauza absențelor prelungite de la școală ale fiului lor, elev în clasa a V-a. Directorul școlii a constatat un număr mare de absențe nejustificate ale copilului, începând din 19 aprilie până la sfârșitul anului școlar. Raportul directorului către poliție a declanșat o anchetă, potrivit Orizzontescuola.it.

Părinții spun că băiatul ar fi avut probleme medicale

Părinții au fost acuzați că „nu a oferit minorului, fără justă cauză, educație adecvată”. Asistați de un avocat, aceștia au prezentat o justificare medicală pentru absența lor în sala de judecată. Potrivit acestora, copilul a trebuit să urmeze tratament medical în România pentru sângerări nazale frecvente, care nu au fost tratate adecvat în spitalul din Chieti.

Avocatul celor doi a adus în fața instanței mai multe analize ale copilului în limba română, traduse în italiană, în sprijinul explicației acestora. Actele medicale au fost acceptate, iar părinții au fost achitați. Directorul școlii a declarat că și el ar fi acceptat acele documente dacă i-ar fi fost arătate din timp. Acum, copilul urmează clasa a șasea la școala din Italia.