Redistribuirea banilor preconizați pentru dezvoltarea drumurilor către alte proiecte ale guvernării lasă Republica Moldova fără drumari. Îngrijorarea a fost lansată în cadrul platformei de discuții Agenda Națională de Business, organizată de IDIS „Viitorul” cu participarea mai multor reprezentanți ai antreprenorilor din domeniu, transmite Cesafiu.eu.

“Întreprinderile falimentează din cauza întârzierilor cu care statul își onorează plata pentru serviciile prestate de drumari”, spune Boris Gherasim, președintele Asociației Drumarilor Antreprenori din Moldova, organizație din care fac parte 15 întreprinderi cu aproape două mii de angajați. “Avem firme unde din 750 de angajați, 150 au plecat, altele au rămas fără o treime din muncitori. Pleacă specialiști și din structurile de stat abilitate cu managementul drumurilor”, concretizează Gherasim.

Precizăm că joi, 14 aprilie, Comisia pentru Situații Excepționale a tăiat aproape 300 de milioane de lei de la drumuri și a realocat banii la nevoi sociale.