Inițiativa PAS de a majora vârsta de pensionare pentru angajații structurilor de forță a stârnit revolta în rândul polițiștilor. Președintele Asociației Femeilor din Poliție, Cristina Schimbov, a scris pe Facebook că înainte de a luat o astfel de decizie, trebuie să înțelegi în ce condiții muncesc oamenii legii. Mai mult decât atât, Schimbov se întreabă dacă actuala guvernare cunoaște care este speranța de viață a unui polițist.

„Oare o analiză reală și eficientă a impactului acestei modificări se va face? Sau o să ne trezim peste noapte cu legile deja votate?!

Atunci când și așa există un deficit de angajați profesioniști. Când oamenii de rând au sărbători și zile de odihnă, iar angajații structurilor de forță nu le au pur și simplu din simplul motiv că trebuie să muncească. Când ieși din comisariat dimineața la “chemare” și ajungi a doua zi. Și mai vii cu câteva persoane reținute pe care urmează să“ le duci la arest”… când mănânci pe apucate, iar «Петровская слобода» este cea mai gustoasă cafea instant ever. Când in zilele bune deja la 7 ești la muncă, iar seara e mereu diferit. Însă pe hârtie oficial și în Codul Muncii sunt “40 ore pe săptămână”. Cei care știu o să înțeleagă. Când te duci la apel și nu știi de fapt ce va fi și cum va fi, când îngheți o noapte în ger la fața locului ca să reușești totul pe urme fierbinți, să aduni și material calitativ pe care să îl prezinți procurorului…. Cred că doar cei care au început de la “pământ” și nu din fotolii moi, o să înțeleagă că nu poate fi vorba de egalitate aici. E despre echitate, despre riscurile profesiei, despre randamentul și calitatea muncii, stresul, longevitatea vieții unui angajat din structurile de forță, atunci când de fapt ești la muncă 24/24.

A făcut cineva o analiză cât durează viața unui angajat din Poliție după pensionare? Unde se regăsesc după? Și va rog nu luați exemple ale celor care s-au perindat în scaune moi de birou. Doritorii, să vină și să muncească măcar vreo 10-15 ani în una din aceste structuri, locuri vacante sunt!”, a scris Cristina Schimbov.