Festivităţile organizate cu ocazia celor 30 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova au scos din Bugetul de Stat aproape cinci milioane şi jumătate de lei.
Potrivit datelor oferite de Guvern, din suma totală, peste un milion 200 de mii de lei au fost oferiţi pentru regie şi onorariile artiştilor care vor evolua în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar peste un milion 600 de mii de lei pentru amenajarea scenei, tribunelor pentru oaspeţi şi chiria utilajelor de sunet şi lumini.
Totodată, pentru organizarea paradei, la care vor participa 800 de militari din garnizoanele Bălți, Cahul și Chișinău şi peste 400 de angajaţi ai subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost alocaţi din Bugetul de Stat alte două milioane şi jumătate de lei.