Copreședintele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Igor Dodon pledează pentru modificarea Constituției Republicii Moldova. Mai exact, aceasta a menționat în cadrul unei emisiuni că imediat după formarea unui nou Parlament, BeCS va opta pentru introducere a 4-5 modificări în Constituție.
„Trebuie modificată Constituția. Noi (PSRM-PCRM), vrem să introducem conceptual, 4-5 modificări în Constituție. Noi am avut o masă rotundă la care a participat și Vladimir Voronin pentru că, un an în urmă, pe 28-29 iulie, eu am semnat un decret și am creat o comisie de stat pentru reforma constituțională. Ceea ce s-a întâmplat din 2013, în 8 ani, asta e bătaie de joc de Constituția țării”, a menționat Igor Dodon.
În context, Dodon a ținut să prezinte un șir de 4 modificări pe care echipele socialiștilor și comuniștilor ar vrea să le introducă în Constituție:
Trebuie să interzicem cetățenia dublă a conducerii de vârf a statului. Președintele țării, în primul rând, nu poate fi cetățean al altor state;
Trebuie să vedem ce facem cu statutul deputatului. Micșorarea numărului de deputați și trebuie să vedem ce facem cu trecerea deputaților dintr-o fracțiune în alta;
Partidele unioniste, cele care pledează pentru lichidarea țării, trebuie să fie înafara legii;
Trebuie să ne clarificăm cu Curtea Constituțională pentru că în Curte, 4 inși, judecători, anulează tot ce aprobă Parlamentul.
Totodată, liderul PSRM a accentuat că cele 4 modificări enumerate, trebuie să fie implementate într-un mod de urgență.
„Trebuie să ne clarificăm cu blocajul care des apare – Președintele nu desemnează, Parlamentul blochează ș.a.m.d. Trebuie să ne clarificăm, e stat parlamentar sau prezidențial”, a conchis Igor Dodon.