Startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate este sub nivelul așteptărilor.
Desfășurarea alegerilor anticipate a devenit posibilă odată cu venirea în funcția de președinte al țării a liderei PAS, Maia Sandu.
Ea a declarat din start că anticipatele vor fi sarcina principală a acestui politician, iar scenariul ucrainean a arătat că va fi susținut și de forțele externe pentru a obține acest rezultat.
Alegerile anticipate au fost impuse societății prin pseudo-ideea de a rezolva criza politică provocată de unii actori politici, care își doresc putere totală în stat fără a depune efort pentru dezvoltarea țării.
Perioada preelectorală, ca și celelalte perioade, este destul de importantă și arată posibilitatea partidelor ce tind spre indicii clasice ale unui partid politic profesionist. Arată capacitatea partidelor de a avea o viziune mai largă pe spectru politic și scopuri de scurtă durată pe o perioadă mai lungă de timp.
După alegerile prezidențiale au apărut mai multe scenarii, care arată că bătălia se va da între două blocuri.
Blocul de dreapta – format de partidul cu cel mai mare rating pe acest spectru politic – Partidul Acțiune și Solidaritate, împreună cu alte partide unioniste și pro-europene, susținuți chiar și de Partidul Nostru, care în campania prezidențială a migrat pe centru-dreapta.
Și Blocul de stânga format din Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor, cu apropierea Partidului Șor care este foarte bine poziționat pe centru-stânga, dar a devenit foarte pasiv și cade brusc în sondaje: Partidul Șor -7,6, Blocul Renato Usatîi – 4,4%. Activitatea politică a lu Renato Usatîi și Ilan Șor este taxată de experți în Rating Politic cu cea mai mică notă în acest an: Renato Usatîi – 2,1, Ilan Șor – 3,4.
Blocul de stânga a fost format profesionist, fără certuri, fără cercetări și declarații de nemulțumire, spre deosebire de cum a fost creat Blocul ACUM în 2016-2018.
Mai mult decât atât, prezentând listele electorale, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au arătat un exemplu de cultură politică, unde primul pe liste merge nu politicianul cu cel mai mare rating, dar cel mai vârstnic și cu cea mai mare experiență politică . La fel cum se procedează în Parlament, la prima ședință a legislativului.
Rapiditatea și profesionalismul cu care a fost creat acest bloc îi dă posibilitatea să mobilizeze practic tot spectru de stânga și să tindă spre centru, spre electoratul celorlalte partide care devin tot mai slabe. Ultimul sondaj prezentat pe data de 24 mai 2021 arată că în parlament vor intra doar trei formațiuni: PAS – 37%, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 36% și Partidul Șor – 7,6%.
Analizând ultimele cercetări care au cuprins formarea blocului Comuniștilor și Socialiștilor, putem confirma că acesta a fost creat fără pierderi electorale, cu un procentaj de start înalt – 36 la sută și cu o listă de candidați printre care se regăsesc mai mulți politicieni de top. Din analizele experților Rating Politic, în primii top 10 politicieni din partea blocului BECS să regăsesc: Igor Dodon, Vladimir Voronin, Zinaida Greaceanîi, Corneliu Furculiță.
PAS nu doar a refuzat prietenia cu partidele de dreapta, dar a venit și cu cea mai slabă listă de candidați care a fost atacată și criticată în primul rând de partidele de dreapta și unioniste. Chiar dacă PAS a promis că nu va ataca concurenții săi de dreapta până ultimul moment, luptele între partidele de dreapta deja au început. La început unioniștii au criticat apariția candidatului Natalia Davidovici în primii zece pe lista de partid. Apoi a urmat și o lovitură de imagine din partea Partidului PACE, care a dezvăluit lucruri ilegale și cu dovezi a candidatului sub numărul 8, Nata Albot, prinsă cu droguri în Aeroportul Chișinău. De menționat că Nata Albot a procedat ca un adevărat gentleman, sau mai corect zis gentlewoman, și merită apreciată pentru acest gest. Doar că acest lucru puțin ce va schimba, din cauza că mai mulți candidați de pe lista PAS au probleme de integritate.
PAS a preferat să monopolizeze spectrul de dreapta în parlament, chiar cu riscul de a rămâne în opoziție pentru următorii 4 ani, faptul care este chiar mai comod pentru PAS decât asumarea responsabilității guvernării.
Bătălia între blocuri a fost cedată de către PAS altei formațiuni, Partidului Nostru, care a format un Bloc electoral cu Partidul Rodina. Pentru a intra în Parlament, blocul electoral are nevoie să obțină peste 7%. Acest lucru devine riscant în condițiile în care Partidul Rodina are același electorat ca și Partidul Nostru și ambele formațiuni aparțin primarului mun. Bălți, Renato Usatîi.
Necesitatea de a forma acest bloc reiese din ratingul mic al Partidului Nostru, care practic nu este cunoscut de societate, în comparație cu brandul Renato Usatîi. Ultimul sondaj arată că acest bloc va lua doar 4,4%. Procentajul poate fi rezultatul dezamăgirii electoratului de centru-stânga, care va taxa susținerea Maiei Sandu la alegerile prezidențiale și trădarea vectorului. Însă campania electorală doar începe.
Dacă dușmanii și concurenții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor încă nu au strategie, echipă și sunt preocupați de pregătiri electorale, concurenții PAS deja au dat de înțeles că nu vor ceda așa ușor propriul electoral.
Pe fundalul listei electorale, PAS a fost întrecut de concurenții săi mai mici ca: AUR, PUN, PACE, PDA, PDM și asta știind că practic toți de pe listele electorale a Partidului Acțiune și Solidaritate vor fi monitorizați.
Mai mult ca atât, PAS din start a pierdut o bătălie importantă, și nu în fața dușmanului principal BECS, dar în fața partidului PACE. După ce un candidat puternic din partea PAS, jurnalist Nata Albot și-a retras candidatura, Gheorghe Cavcaliuc liderul formațiunii PACE a continuat să scoată scheletele candidaților PAS din dulap. Astfel, a ajuns și rândul deputatului PAS, Dumitru Alaiba.
Nimeni nu se aștepta că un partid nou poate duce o bătălie cu monopolistul dreptei PAS. Aceste înfrângeri pot nu doar aduce dividende politice partidului PACE, dar și să lovească grav asupra ratingului PAS. Deja putem presupune că PAS nu va mai avea timp să ducă bătălia electorală cu BECS. Partidul susținut din spate de Maia Sandu va fi nevoit să concureze cu așa partide ca PACE, AUR, PDA, PDM și chiar pe unele segmente cu Blocul RU.
Partidele mici de dreapta și liderii lor nu prea apar în sondaje cu rezultatele bune, fiind practic acoperiți de monopoliști politici. Ultimul monitoring de presă arată că unele formațiuni ca PACE și AUR devin tot mai active în presă, ceea ce va aduce dividende politice în plus.
În aceste condiții, PAS riscă să între în Parlament pe locul doi, fiind întrecut de BECS care practic nu are concurenți. Este cel mai grav scenariu pentru PAS. În perioadă de criză și pandemie anume Maia Sandu și PAS au provocat alegeri anticipate. Anume PAS și Maia Sandu va fi învinuită de cheltuieli de 120 mln. de lei din fondul de rezerve pentru alegeri. Însă avem încă o lună de batalii politice și surprize, care pot schimba situația politică.
Autor: Ian Lisnevschi