Fostul judecător ucrainean, Nicolae Ceauș, care a cerut azi politic în Moldova, a fost răpit în miazăzi de un grup de persoane înarmate. Surse din instituțiile de drept ne-au comunicat că, cel mai probabil, răpirea a fost organizată de serviciile speciale ucrainene, operațiune coordonată cu Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, cu acordul președintelui Maia Sandu.
Din spusele pazei de corp a lui Ceauș, care a fost martorul răpirii, acesta a fost urcat într-un automobil cu numele moldovenești de către 7 persoane, care vorbeau în limba rusă. Unul dintre răpitori a spus „SIS”, dând de înțeles că este o acțiune coordonată cu serviciile speciale moldovenești. Mașina în care a fost urcat Ceauș ulterior a fost schimbată.
Recent, directorul SIS, Alexandru Esaulenco a avut o vizită de lucru în Ucraina. Și președintele țării, Maia Sandu a avut o vizită oficială la Kiev la începutul anului, iar discuțiile cu omologul ucrainean, Vladimir Zelensnki au fost după ușile închise. Din informațiile noastre, serviciile moldovenești de inteligență și-au dorit ca Nicolae Ceauș, căutat internațional pentru un mandat cerut de Ucraina, să fie transmis părții ucrainene. Presa de la Kiev a scris recent că Ceauș ar deține informații compromițătoare despre fostul președinte al Ucrainei, Victor Poroșenko.
Potrivit unor informații, în operațiunea dată au fost antrenați și reprezentanții unei firme de pază, care a aparținut lui Vlad Plahotniuc, iar acum aparține lui Valeriu Ostalep, ex-viceministru de Externe.