Președintele țării a evitat să apară în fața jurnaliștilor cu primul său raport de activitate
Președinta Maia Sandu și-a rămas fidelă sieși în raportul său pentru primele 100 zile de activitate: își atribuie succesul, dar niciodată eșecul. Succesul cel fără tăgadă, raportat în detalii, ar fi, că domnișoara din Risipeni a devenit miza și nădejdea UE în această parte a lumii și ca rezultat Moldova ar fi ajuns obiectivul unui potop financiar. Insuccesul vădit, despre care nici în raport nici în alte atitudini de regalitate nu se scoate un cuvințel, este că președinta a comis pe durata ultimelor trei luni violuri repetate în adresa Constituției RM, transformând procesul legal de instituire a unui guvern într-un jalnic spectacol de teatru provincial.
Maia Sandu vrea să epateze publicul cu câteva zeci de milioane de euro (nu facem calculul exact, ca să nu le deochem ca și pe cele 60 milioane românești pierdute) în urma semnării “Contractului de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova” și proiectului Acordului de finanțare „Răspunsul de urgență al Moldovei la Covid-19 – Proiect de finanțare suplimentară” a Băncii Mondiale. Acesta ar fi rezultatul a trei luni de frământări privind viitorul nostru financiar și aceasta ar fi nota de apreciere, dată Maiei Sandu de către organizațiile financiare europene și mondiale. Amintim pentru comparație, că miza UE în Moldova, ediția 2010, Vlad Filat negociase după câteva luni de aflare la guvernare o linie de credit și ajutoare pentru trei ani de 2,6 miliarde euro.
Rezultatul nr.2 în marșul triumfului de 100 zile ar fi obținerea vaccinurilor în urma negocierii cu România și celor 30 de scrisori trimise către statele lumii, de care s-a făcut caz, dar care după eficiența efortului diplomatic pot fi comparate cu 30 de sticle cu mesaj aruncate în valurile mării. Între altele România ne-a promis vaccinurile cu mult înainte de venirea Maiei Sandu în scaun, iar la Platforma COVAX, Moldova a aderat încă vara trecută. Miroase rău a laudă de sine, să-ți asumi toate rezultatele pozitive laolaltă ale diplomației moldovenești în relațiile cu Europa din ultimii douăzeci și ceva de ani. Dacă mergem pe această pistă egocentristă riscăm să descoperim peste un timp că Maia Sandu a depus prima cerere de aderare la Consiliul Europei și tot ea a semnat acordurile de liberalizare a vizelor și de asociere cu UE.
Unul dintre numeroasele merite, pe care și le atribuie Maia Sandu, ar fi că a scos Moldova din izolare internațională. Mai greu e să te dumirești, când a scos-o, de fapt. Pentru că tot ea declara că ar fi scos țara din încercuire în iunie 2019, când a devenit cu votul socialiștilor prim-ministru. Din greșeală, probabil, toți experții numesc acel eveniment de rezonanță „revoluția ambasadorilor”, dat fiind că trei emisari ai comunității mondiale, ai Rusiei, UE și SUA au preîntâmpinat eventuala coaliție PSRM-PD și au adus la putere o formațiune politică pitică cu 26 de mandate. Dacă presupunem, că în acea perioadă am fost, totuși, încercuiți de o cortină de fier, exista, oricum o poartă larg deschisă de SUA. Pentru că altfel cum ar fi reușit ambasadorul acestei țări să-l evacueze cu succes tocmai pe „arhitectorul izolării” Vlad Plahotniuc. De ce oare l-ar fi salvat de țara salvată de Maia Sandu? Nu cumva din cauză, că SUA iubește mai mult politicieni de tipul lui Plaha, decât pe cei de tipul Maiei?
Bineînțeles, 100 de zile înseamnă foarte puțin pentru viața economică a unei țări, dar e timp suficient, totuși, pentru a înțelege stilul de administrare și calitățile organizatorice ale unui conducător. Deși cele mai clare angajamente electorale, dacă n-am uitat cumva, actualul președinte și le-a luat în lupta cu sărăcia, când e vorba de acțiuni și rezultate concrete , Maia Sandu afirmă, că acestea țin de responsabilitatea Parlamentului și Guvernului. Cum s-a schimbat, totuși, viața cetățenilor în ultimele trei luni? Răspunsul e la suprafață. A slăbit controlul societății asupra instituțiilor de stat, iar în consecință, spre bucuria hoților și contrabandiștilor, în unele domenii economice se instaurează haosul. S-au scumpit în câteva rânduri carburanții, a crescut prețul la medicamente și la unele produse alimentare de primă necesitate. S-a dublat numărul morților afectați de pandemie.
În aceste împrejurări vitrege singura calitate umană a Maiei Sandu, care pare să fi rezistat la schimbările neașteptate, rămâne narcisismul: vulnerabil si sensibil la desconsiderare, timid și grandios in mod tacit. Sandu continuă să-și urmărească agresiv propriul scop, indiferent de ”costurile” umane (Năstase și PPDA – pierderi operaționale), sau chiar de cele ale politicii externe, care părea bine determinată. Cine ar putea, bunăoară, să explice scrisoarea lacrimogenă a Maiei Sandu către președintele Rusiei Vladimir Putin, în care pretinde ajutor umanitar, în timp ce se mai consideră recrutată în detașamentul de acuzatori duri ai “țarului rus” sub comanda lui Joe Biden?
E dificil să obții de la Maia Sandu răspunsuri chiar la cele mai nevinovate întrebări, pentru că actualul președinte nu dă conferințe de presă. Ea preferă să comunice cu noi prin briefinguri și dă interviuri doar structurilor de presă devotate, parte din rețeaua ei de presă, care se dezvoltă rapid și prinde contururi tot mai clare de trust competitiv și impunător. Urechile șefei noastre de stat nu suferă nici cea mai neprihănită replică din partea mass-media. Maia Sandu desconsideră jurnaliștii la un loc cu deputații, bancherii, miniștrii, dar și cu oamenii de rând, care nu înțeleg de ce ar trebui să manifești față de un egoist înrăit dragoste, încredere ori chiar elementar respect.
Autor: Valeriu Reniță
