46,5% din experții politici nu susțin organizarea alegerilor parlamentare anticipate în Republica Moldova. Sunt datele studiului Rating politic, februarie 2021, realizat de Intellect Group.
Totodată, 45 la sută dintre experți s-au pronunțat pentru organizarea scrutinului electoral, iar ceilalți respondenți nu au dorit să răspundă la această întrebare.
În cadrul cercetării sociologice au fost implicați 20 de analiști politici și experți, 10 jurnaliști politici, comentatori, experți internaționali, dar și jurnaliști din Federația Rusă, România, Ucraina, SUA, Belarus, Germania, Austria, Franța, Marea Britanie. Datele au fost colectate pe parcursul lunii februarie 2021.