Oleg Crudu, directorul Centrului COVID-19 Chișinău dezminte și dezaprobă declarațiile consilierei prezidențiale Ala Nemerenco cu privire la informația precum că Centrul de triere de la Moldexpo nu mai primește ambulanțe cu bolnavi și că aceștia sunt duși direct la spitalele unde se mai găsește câte un pat.
Potrivit Agora.md, Crudu a declarat că în total, la Centrul Moldexpo din Chișinău sunt 420 de locuri, iar la moment, 27 dintre acestea sunt libere.
„Nu este adevărat. Eu numai ce am venit de acolo. Cineva v-a spus vouă asta? Sigur că primit pacienți. În total sunt 420 de locuri. La moment sunt 27 de locuri libere. Nu este vorba că nu primi”, a precizat Oleg Crudu.
În data de 4 martie, consiliera Maiei Sandu, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că centrul de triere al pacienților aduși cu suspecții la COVID-19, care este amplasat la Moldexpo, nu mai primește ambulanțe cu bolnavi și că mașinile de pe ambulanță ajung greu la pacienți din cauza numărului mare de solicitări.