Domnica Manole a susținut un briefing de presă cu referire la preluarea Președinției Conferinței Curților Constituționale Europene.
Președintele Curții Constituționale a declarat că ”evenimentul preluării președinției Conferinței reprezintă un bun prilej pentru a face următorul apel către toate autoritățile Republicii Moldova și către toți actorii politici.
Le solicit autorităților să ne sprijine pe deplin în demersul nostru de a asigura președinția Conferinței,
Îi invit pe reprezentanții autorităților să manifeste prudență în exprimările și abordările lor cu privire la activitatea Curții.
Le cer actorilor politici să nu atragă Curtea în luptele lor politice și îi asigur că noi, judecătorii Curții, vom rămâne la fel de independenți și de imparțiali, și că hotărârile și deciziile noastre nu vor reflecta nimic altceva decât valorile și prescripțiile constituționale, a mai spus Domnica Manole.