Președintele PSRM, Igor Dodon, i-a felicitat pe funcţionarii administrației publice locale cu prilejul Zilei profesionale.
În mesajul său adresat aleșilor locali, cel de-al cincilea președinte al țării a remarcat că un stat care tinde spre prosperitate și stabilitate trebuie să dispună și de o administrație locală eficientă. Potrivit liderului PSRM, disciplina și competența, fiabilitatea și promptitudinea, organizarea și responsabilitatea funcționarilor din cadrul administrației publice locale trebuie să contribuie la asigurarea unui dialog eficient dintre cetățeni și autorități.
”În procesul continuu de a construi o administrație publică eficientă, transparentă și orientată către cetățean, anume Dumneavoastră sunteți mereu pregătiți să desfășurați acțiuni concrete cu efect direct și imediat, astfel încât să susțineți fiecare persoană”, se menționează în mesajul semnat de Igor Dodon.
Președintele PSRM s-a arătat convins că eforturile depuse de aleșii locali se vor materializa în îmbunătățirea calității vieții sub aspect social și economic. Totodată, Igor Dodon remarcă că este important ca aleșii locali de la sate să fie sprijiniți și stimulați să-și dezvolte aptitudinile, posibilitățile și să-şi aprofundeze cunoștințele în domeniul integrității civice și bunei guvernări.