Nominalizările făcute de Maia Sandu în componența Consiliului Suprem de Securitate (CSS) a provocat reacții critice întemeiate. Dincolo de faptul că membri ai Consiliului trebuie să fie decindenții din domeniile cu atribuții directe în vederea asigurării unor acțiuni coerente ale autorităților în ceea ce privește politicile de securitate ale statului, aceștia au și obligația să formuleze agenda și să dea conținut lucrărilor în cadrul instituției de securitate în virtutea obiectului lor de activitate.
CSS nu este un comitet de consultanță aflat la dispoziția Șefului statului, ci un mecanism ce conferă expresie atribuțiilor Președintelui în domeniul securității și un for prin care acesta poate participa împreună cu șefii instituțiilor competente la elaborarea și aplicarea politicilor statului în materie de securitate.
Deci, CSS trebuie să aibă în componență oameni capabili să identifice probleme, suficient de pregătiți pentru a găsi răspunsuri și abilitați cu dreptul de a decide în conformitate cu fișa postului. Consilierii prezidențiali, persoane din anturaj și devotate, nu au cum să ofere Președintelui mai multă expertiză decât sunt capabili să o facă în funcția lor de bază, iar activiștii politici, fie ei și deputați, pot fi cooptați doar în considerația unor competențe remarcabile în materie. Și nu este cazul în speța noastră.
Faptul că Maia Sandu a croit componența Consiliului după placul său demonstrează că dânsa nu este interesată de eficiența activității instituției, ci este preocupată de grija de a nu fi deranjată de problemele pe care trebuie să le rezolve în calitate de Șef de stat. Pandemia cauzată de Covid-19? Nu mă privește, nu e competența mea, a răspuns Maia Sandu imediat după ce a fost aleasă în cea mai înaltă funcție în stat.
Treaba s-a demonstrat cu ocazia primei ședințe a CSS convocată în noua alcătuire: în pofida faptului că Republica Moldova are pe ordinea zilei probleme grave de securitate de tot felul, numai pandemia cât face, Maia Sandu s-a băgat în seamă cu niște rățoieli expirate pe tema corupției. Cică le-a spus în stilul ei răstit și pițigăiat funcționarilor și magistraților corupți să nu mai fie corupți. A rămas ca aceștia să și execute.
În realitate, un lider politic cu vocație, cu viziune, cu înțelegerea exactă a modului în care trebuie să intervină pentru a realiza promisiunile, nu apelează la amenințări cu invocarea populistă a răzvrătirii poporului, ci aplică consecvent instrumentele instituționale și legale pentru a implementa soluții realiste.
Însă comportamentul doamnei Președinte trădează o meteahnă mai veche: Maia Sandu nu dispune de idei și de oameni capabili să realizeze măcar cea mai neînsemnată parte din iluziile pe care le-a indus cetățenilor. Și din acest motiv dânsa acoperă partea ce i se cuvine din spațiul politic și mediatic cu găselnițe mai vechi gen lupta acerbă și neîncetată cu corupția, dar și cu chestiuțe ivite ad-hoc, cum ar fi exacerbarea până la paroxism a problemei privind numirea candidatului la funcția de Prim-ministru.
Iar modul în care s-a produs desemnarea candidatului este și el demn de un spectacol infantil și absurd: în timp ce Președintele anunță persoana nominalizată, partidul dânsei, PAS, declară că aceasta a fost înaintată pentru a nu fi votată în Parlament.
În concluzie, permanenta prezență a Maiei Sandu pe câmpul nesfârșitelor bătălii politice, deși creează impresia energiei nesecate și a combativității neastâmpărate, ascunde de fapt impotența intelectuală și caracterul sterp al actului politic prestat. Vedem multă forfotă și aflare în treabă, iar rezultate palpabile și utile observăm zero.
Autor: Vitali Catană
