Consiliera Maiei Sandu pe probleme de sănătate, Ala Nemerenco, a obținut diploma de master contrat legii. Acest răspuns redacția noastră l-a primit, după ce a expediat o solicitare la Ministerul Educației pentru a clarifica cazul. În scrisoare este menționat faptul că în acea perioadă, potrivit legii, pentru admiterea la studiile postuniversitare de master era nevoie de prezentat diploma de licență. Ulterior, “studiile postuniversitare specializate se încheiau cu susținerea obligatorie а tezei pentru titlul de magistru”.
În urma anchetei desfășurate de Ministerul Educației, s-a constatat că “Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” nu а prezentat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării copii autentificate de pe acte prin care s-ar confirma înmatricularea la studii, promovarea examenelor etc. Prin urmare, în urma analizei informațiilor prezentate de instituție, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării constată încălcarea normelor statuate în Legea învățământului”.
Amintim că Ala Nemerenco, consiliera președintelui Maia Sandu, deține o diplomă de master pe care a obținut-o fără a frecventa orele. Acest fapt a fost confirmat chiar de Nemerenco pe Facebook. Consiliera Maiei Sandu a recunoscut că a primit documentul din oficiu de la Școala de Management în Sănătate Publică a USMF.