Din bugetul de stat vor fi alocate 14 milioane de lei pentru amendamentele propuse de Alexandru Slusari, în pofida faptului că deputatul Platformei DA nu a votat pentru acest buget și a făcut tot posibilul pentru a obstrucționa aprobarea legii în Parlament. Informația a fost prezentată de vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.
Batrîncea a amintit că, atunci când PSRM se afla în opoziție, majoritatea parlamentară nu a acceptat niciun amendament propus de socialiști. Acum însă, în premieră, deputații au votat amendamentele înaintate de PAS și Platforma DA, chiar dacă aceștia au refuzat să participe la procesul de votare al Bugetului Public Național.
”Când eram în opoziție, nici un amendament de-al nostru nu se regăsea în Bugetul Public Național, eram obstrucționați. Dar acum am dorit altfel, am chemat fracțiunile și le-am propus să vedem ce amendamente avem și ce ne putem permite și să votăm împreună bugetul. Unii, în discuții private, spuneau da noi vom discuta. Alții au dat amendamente. Domnul Slusari a primit 14 milioane de lei pe amendamentele lui. Să fi fost el un pic mai atent și responsabil poate venea cu mai multe amendamente. Nu poți în paralel să fii în comisie să propui amendamente și, totodată, să fii printre agricultori și să strigi ”Jos Guvernul”, ”Anticipate”. Dacă dorim să aprobăm bugetul, să ajutăm agricultorii, este nevoie de Guvern, Parlament, ca să votăm aceste legi. După asta să vedem foaia de parcurs. Cum putem merge la anticipate fără buget și fără Guvern cu competențe”, a spus parlamentarul.
Deputatul a menționat că fracțiunea PSRM a făcut tot posibilul pentru a evita aruncarea țării într-o perioadă de haos și destabilizare, într-o perioadă când aveau să fie puse sub semnul întrebării achitarea salariilor, plăților sociale și a măsurilor de susținere, inclusiv pentru agricultori.