Partidul Acțiune și Solidaritate, care mai este condus de Maia Sandu, pregătește luarea cu asalt a clădirii Parlamentului. Despre aceasta a declarat chiar unul dintre liderii PAS, Igor Grosu, în timpul protestului din fața Legislativului.
“Rămâneți aici! Noi ne întoarcem acolo (n.r. în Parlament) pentru ca ei să nu pună la vot nimic! Dacă ei încearcă iarăși, o să vă chemăm!”, a declarat Igor Grosu.
Precizăm că în cadrul ședinței Parlamentului, Grosu i-a amenințat pe deputați cu destabilizări în țară, dacă inițiativa PSRM cu privire la SIS nu va fi scoasă de pe ordinea de zi. Totodată, în timpul protestului din fața legislativului, organizat de Maia Sandu, de la tribună s-a vorbit de mai multe ori despre protestele din Belarus, care ar putea fi un bun exemplu pentru moldoveni.