Uniunea Națională a Studenților și Tineretului din Moldova (UNSTM) cere evitarea protestelor și a dezordinilor în masă în urma alegerilor prezidențiale din acest an. Organizația a emis, astăzi, un comunicat de presă în care se arată îngrijorată de declarațiile unor lideri politici, care anunță proteste după scrutin. UNSTM solicită ca partidele politice și liderii acestora să nu implice tinerii din țara noastră în jocurile politice și să nu provoace destabilizări în țară.
Totodată, tinerii le cer autorităților să întreprindă toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de escaladări și să nu permită atragerea studenților în acțiuni politice.
Tinerii au venit cu un apel și către administrațiile instituțiilor de învățământ din țară.
“Recomandăm să vă abțineți de la participarea la tot felul de acțiuni politice și să nu permiteți implicarea studenților în manifestații dubioase cu un scenariu periculos și imprevizibil”, se mai arată în mesajul UNSTM.