Guvernul de la Chișinău poartă discuții cu autoritățile ruse pentru a obține creditul în valoare de 200 de milioane de euro, iar în această săptămână au avut loc primele întrevederi, la care s-au abordat unele articole din acord. Despre aceasta a anunțat șeful statului în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”. Igor Dodon s-a arătat convins că negocierile se vor încheia în octombrie și la scurt timp țara noastră va putea beneficia de acest ajutor din partea Federației Ruse.
“Avem nevoie de acești bani. Avem nevoie de acest credit ca să intrăm într-un an nou cu rezerve financiare. Sunt convins că vom primi acești bani”, a declarat președintele țării.
Totodată, Igor Dodon speră că de această dată vor exista destule voturi în Parlament în favoarea acestui acord.