Surpriza zilei vine chiar de la șeful statului, Igor Dodon. La finalul emisiunii “Președintele răspunde”, care a apărut tradițional, vineri, Igor Dodon a povestit de ce a mers la un sanatoriu din Rusia.
„După cum am menționat sunt în Federația Rusă, continui investigațiile la un sanatoriu pe care le-am început în luna martie. Dar atunci am fost nevoit la 8 martie să revin de urgență acasă, a fost primul caz de COVID. Am revenit de urgență, însă foaia a rămas deschisă și împreună cu soția am venit aici pentru a finaliza investigațiile. Copii, după cum am menționat, sunt în Turcia împreună cu fratele meu”, a declarat șeful statului.
Totodată, șeful statului a precizat că în spatele camerei de filmat a fost soția sa, Galina, care ulterior a apărut în cadru și a salutat următorii. „În calitate de operator este prima doamnă, scumpa mea soție”, a spus președintele.
Igor Dodon a declarat că va reveni în Republica Moldova vineri sau sâmbătă.