Dodon: Am abordat subiectul privind reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în mărime de 200 milioane de euro
Săptămâna aceasta va demara procesul de renegociere a creditului de 200 de milioane de euro, pentru susținerea bugetului Republicii Moldova, între Guvernele de la Moscova și Chișinău.
Președintele Igor Dodon a abordat acest subiect în cadrul vizitei sale în capitala Rusiei, efectuată zilele trecute, cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale, reprezentant Special al Președintelui FR pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
“În mod special, am abordat subiectul privind reluarea negocierilor pentru acordarea creditului rus în mărime de 200 milioane de euro pentru susținerea agenților economici și a populației Republicii Moldova în această perioadă dificilă. Am convenit ca în zilele următoare, să se desfășoare prima rundă de negocieri dintre reprezentanții Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse”, a declarat Igor Dodon, după revenirea în țară.