Pentru a fi mai eficienți şi a optimiza managementul instituțional, a fost adoptat proiectul de decizie privind reorganizarea prin fuziune a Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii și Direcția economie, reforme și relații patrimoniale. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit edilului, în acest sens a fost votat și Regulamentul de organizare și funcționare a subdiviziunii nou creată.
Primarul punctează că noua entitate se va numi Direcția generală economie, comerț și turism, iar comasarea celor două entități municipale este o primă etapă din cadrul unui proces de reformare a structurii administrației publice locale a municipiului Chișinău.
„În acest fel, ne propunem să îmbunătățim gestionarea și asigurarea prestării serviciilor publice calitative pentru locuitorii capitalei. Subdiviziunea municipală va include o secție nouă, ce se va preocupa de dezvoltarea și promovarea municipiului Chișinău ca destinație turistică. Noua entitate urmează a fi înregistrată în scurt timp la Agenția Proprietății Publice. Îmi doresc transparență și eficiență, dar nu cadavre instituționale în sistem”, a subliniat Ion Ceban.
De precizat este faptul că acest proces nu implică majorarea numărului de angajați.