Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că va insista pe retragerea de urgență a posturilor de control instalate ilegal în Zona de securitate de partea transnistreană. Șeful statului a spus la NTV Moldova că această problemă trebuie să fie soluționată cât mai rapid, deoarece ea creează impedimentele de circulație pentru locuitorii din regiune.
Președintele a explicat că cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în satele din Zona de securitate au posibilitate să traverseze prin Dubăsari pe malul drept și invers. Problema trebuie soluționată și pentru locuitorii care au reședință în Transnistria.
Subiectul va fi discutat la întrevederea președintelui țării, Igor Dodon, cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, programată pentru sfârșitul acestei luni.