Președintele Igor Dodon spune că diferența dintre el și oponenții săi politici este că el nu se teme să discute direct cu oamenii simpli. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii “Președintele răspunde”, că liderii opoziției “ar leșina” dacă ar intra acum în contact direct cu cetățenii simpli, preferând poziția de “politician pe Facebook”.
“Oamenii au încredere în politicienii care sunt alături de ei. Eu nu mă tem să merg să discut cu un om simplu. Să merg la un veteran sau să merg în spital. Oponenții politici, Maia Sandu, chiar când face conferință de presă și nu e nimeni în sală își pune masca. Se teme de microfon că se va molipsi? Nu e vorba că trebuie sau nu mască, ei se tem de oameni. Cred că dacă vor merge în spitale, cum am mers eu săptămâna aceasta, și vor da mâna, diplome la o sută de medici, cred că ar leșina pe drum”, a spus Dodon.
Președintele susține că oamenii vor să aibă la conducere politicieni care-i înțeleg.
“Avem diferiți politicieni, unul în Israel care spune cât de bine va face pentru Moldova, altul aici. Oamenii vor să vadă conducătorul lor că are copii care merg la grădiniță, la școală în Moldova și în fiecare zi, ca și ei, se ciocnesc cu aceleași probleme, nu politicieni pe Facebook”, a declarat șeful statului.
Președintele declară că niciodată nu și-a creat “condiții de seră”, atunci când merge să discute cu poporul.
“În orice sală aș intra, chiar acolo unde colectivul mă critică dur, nu mă tem să intru, niciodată nu mi-am făcut condiții de seră ca să nu vină cei care critică sau care pun întrebări incomode. După două-patru ore de discuții, atmosfera în sală se schimbă în proporție de 70-80 la sută”, a declarat Igor Dodon.